Soția premierului israelian Benjamin Netanyahu, Sara, a fost surprinsă de un microfon deschis spunând că „mai puțin de 24” de ostatici mai sunt în viață în Gaza, stârnind furia familiilor acestora, care cer acum guvernului explicații și transparență despre soarta celor dragi, informează CNN.
„Avem, desigur, o misiune importantă, nu doar să câștigăm, ci și să îi aducem acasă (pe ostatici)”, a spus Netanyahu, luni, în cadrul unei întâlniri cu purtătorii de torțe ai ceremoniei de Ziua Independenței din Israel. „Până azi am adus înapoi 196 de ostatici, dintre care 147 erau în viață. Mai sunt până la 24 în viață. Până la 24 în viață.”
„Mai puțini”, a intervenit în șoaptă Sara Netanyahu, așezată la dreapta soțului său.
„Am spus până la”, a răspuns rapid Netanyahu. „Iar ceilalți, îmi pare rău să spun, nu mai sunt în viață. Și îi vom aduce înapoi.”
În prezent, în Gaza se mai află 59 de ostatici. Israelul a declarat public, în ultimele săptămâni, că estimează că până la 24 dintre aceștia ar mai fi în viață. Schimbul scurt de replici pare să indice că guvernul israelian ar deține informații potrivit cărora unii dintre cei 24 ar fi murit.
Oficiali israelieni au declarat pentru CNN, săptămâna trecută, că există „îngrijorări serioase” cu privire la trei dintre ostatici, dar nu au confirmat oficial că ar fi decedați. Timp de luni de zile, oficialii israelieni au folosit un limbaj similar în legătură cu ostaticii Shiri Bibas și cei doi copii ai săi, ale căror trupuri au fost returnate în timpul ultimei încetări a focului.
Familiile ostaticilor condamnă dur cuplul Netanyahu
„În ajunul zilei comemorării, ați semănat o panică de nedescris în inimile familiilor ostaticilor, familii care trăiesc deja în incertitudine chinuitoare”, a transmis Forumul Familiilor Ostaticilor și Dispăruților, într-un comunicat. „Dacă există informații sau date noi despre starea celor dragi, cerem divulgarea completă”, întrebând de ce soția prim-ministrului deține informații sensibile despre ostatici, pe care familiile nu le cunosc.
„Dacă soția prim-ministrului are informații noi despre ostaticii uciși, îi cer să-mi spună dacă fiul meu Matan mai este în viață sau dacă a fost ucis în captivitate, din cauză că soțul ei refuză să încheie războiul”, a scris pe rețelele sociale Einav Zangauker, mama unuia dintre ostatici.