Șofer băut, depistat de polițiști de două ori la interval de câteva ore, la volanul autoturismului

Șofer băut, depistat de polițiști de două ori la interval de câteva ore, la volanul autoturismului

Un tânăr de 28 de ani a fost depistat, sâmbătă seara, la volanul autoturismului sub
influența alcoolului de polițiștii din județul Maramureș, de două ori, la
interval de câteva ore.

Un tânăr a fost depistat beat, la volan, de două ori într-o seară Foto: Arhivă

Sâmbătă, 26 aprilie, în jurul orei 20:30, polițiștii
oraşului Şomcuta Mare, din județul Maramureș, au oprit pentru control un
autoturism, pe DN1C. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest,
rezultând o concentraţie de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză
a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în
vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean
(IPJ) Maramureș.

Trei ore mai târziu polițiștii au depistat din nou
autoturismul în cauză în trafic, pe DN1C, în localitatea Valea Chioarului, relatează
Mediafax. Iar la volan a fost identificat același tânăr

La volan a fost identificat același tânăr, de 28 de ani.
De data aceasta tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, întrucât era
suspendat, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,38
mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată tânărul a fost condus la o
unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. În cauză a fost
întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru documentarea întregii
activități infracționale și dispunerea măsurilor legale
”, transmite IPJ
Maramureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.