Procurorul General a sesizat Inspecția Judiciară în cazul crimei de la Padina după ce fiii vrăjitoarei Sidonia au fost eliberați din arest
Judecătorii au susținut că interlopii care au comis crima nu reprezintă un pericol public.
Alex Florența, procurorul general al României, a sesizat, marți, Inspecția Judiciară în legătură cu decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti care au decis plasarea în arest la domiciliu a fiilor vrăjitoarei Sidonia, cunoscuți în lumea interlopă, care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din Padina.
Potrivit unui comunicat de presă, Florența a sesizat Inspecția Judiciară „constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, și art 271 lit. r) din Legea nr. 303/2022, constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de judecător sau procuror”.
Printr-o Încheiere din data de 15 mai 2024, cei doi judecători au admis contestaţia formulată de trei inculpaţi (acuzați de săvârșirea infracțiunii de omor într-un dosar penal instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița) şi a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
„Fără a pune în discuție puterea de lucru judecat a încheierii menționate, s-a apreciat că faptele celor doi judecători de a ignora materialul probator, care relevă dincolo de orice dubiu rezonabil starea de pericol pe care o reprezintă punerea în libertate și, implicit, reîntoarcerea inculpaților în comunitate, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă. De asemenea, faptele judecătorilor de a nu motiva în concret în cuprinsul încheierii care sunt motivele care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de judecător sau procuror”, se arată în comunicatul transmis de biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Judecătorii au susținut că interlopii care au comis crima nu reprezintă un pericol public
Judecătorii au invocat faptul că interlopii care au comis crima sunt considerați doar suspecți şi nu există indicii că ar reprezenta un pericol public.
Această motivare vine la 2 săptămâni după pronunțare a acestei decizii de punere practică în libertate a celor trei interlopi.
Aceștia sunt acasă, în arest la domiciliu, nu mai sunt în arest preventiv în Centrul de Reținere și Arest Preventiv de la Câmpina, iar magistrații, completul de judecători de la Curtea de Apel Ploiești notează că “la acest moment procesual nu se poate aprecia existența unui pericol în continuare actual, asupra ordinii publice, constatându-se că nu a fost identificat, în cazul nici uneia dintre inculpați, riscul de a se sustrage, de a prejudicia bună administrare a justiției, de a comite alte infracțiuni ori de a tulbura ordinea publică“,
Mai mult, completul de judecători constată că “inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, că au domicilii stabile și că beneficiază de suportul familiei și că, pe baza acestor considerente, în acest moment, la data la care se dădea această decizie există motive suficiente care să justifice punerea acestora în libertate“.
Această motivare a venit la două săptămâni de la decizia dezamăgitoare pentru rudele lui Sorin Anghel. Soția sa spunea, într-un interviu acordat exclusiv pentru Antena 3 CNN, că se teme atât pentru viața ei, cât și pentru viața celor doi copii.
Reamintim, în urmă cu trei luni, la pagina un bărbat a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit, potrivit martorilor și a camerelor de supraveghere, de către fii vrăjitoare Sidonia.