NASA produce oxigen pe Marte

NASA produce oxigen pe Marte

Nu vă gândiți la cantități uriașe, care să permită deja colonizarea Planetei Roșii, dar primii mași au fost făcuți!

Iar de asta s-a ocupat MOXIE (Mars Oxygen In-Situ Resource Utilization Experiment), un mic echipament de la bordul roverului Perseverance, în cadrul unui experiment care a început imediat după amartizare, acum doi ani. De atunci, MOXIE a generat 122 de grame de oxigen, echivalentul a ceea ce respiră un câine de talie mică în 10 ore, potrivit NASA.

NASA a reușit să producă oxigen pe Marte

Practic, ce a făcut MOXIE a fost să folosească dioxidul de carbon din atmosfera marțiană – dacă tot este prezent în proporție de 96% – și să îl transforme în oxigen de puritate 98%.

Moleculele de dioxid de carbon, care includ un atom de carbon și doi atomi de oxigen au fost separate în oxigen și monoxid de carbon, ca produs rezidual.

Pe măsură ce gazele se deplasează prin instrument, sistemul acestuia analizează puritatea și cantitatea de oxigen.

Deși suntem departe de a declara că astfel de metode pot asigura independența unei misiuni pe Marte, ideea pusă în practică de NASA permite gândirea unor modele mult mai mari și eficiente de producție de oxigen, care să scutească viitoarele misiuni spațiale, nu doar cele de pe Planeta Roșie, să nu mai care cu ele rezervoare de oxigen flamabil.

Într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, am putea trimite astfel de mașinării care să producă oxigenul în avans, într-un habitat instalat automat, înainte ca oamenii să ajungă acolo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.