Mâncare cu gândaci în mediul studenților de la Academia de Poliție

Mâncare cu gândaci în mediul studenților de la Academia de Poliție

Studenții Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti se plâng de calitatea îndoielnică a mâncării pe care o primesc la cantină. Mai multe fotografii relevante au fost trimise liderului unui sindicat al poliţiştilor. Într-o farfurie se vede inclusiv un gândac negru, potrivit ziarului Adevărul.

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – filiala Olt, Cristel Ioţu, a primit fotografiile cu aproximativ două săptămâni în urmă. Între timp a stat de vorbă, spune acesta, cu mai mulţi studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, aceştia descriind aceeaşi situaţie: mâncare proastă, mult sub ceea ce se oferă, spre exemplu, persoanelor aflate în arest preventiv (care, cel puţin în judeţul Olt, au şansa să primească mâncarea în sistem catering). Din porţiile oferite studenţilor aproape că lipseşte proteina. Uneori studenţii primesc şi gândaci în farfurie.

„N-au ce să facă, ce pot ei să facă?! Ce faci, începi din anul I cu reclamaţiile? Cum o mai duci acolo?!“, spune Ioţu, explicând de ce nemulţumiţii au ales această cale de a face totul public.

Reprezentanţii instituţiei de învăţământ au precizat, de altfel, că nicio sesizare privind calitatea hranei nu a fost depusă.

„Unde e carnea în acea tocăniţă de cartofi?“

Cel puţin în teorie, mâncarea pe care Academia de Poliţie o oferă studenţilor săi este ce prevede legea. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ spun că studenţii primesc:

  • la micul dejun – specialităţi din carne, produse lactate, produse de băcănie, cereale, lapte, ceai, cafea etc.;
  • la prânz – ciorbe sau supe, friptură de pui, porc, vită, peşte, cu diverse garnituri, şi desert (fructe, ciocolată, biscuiţi);
  • seara – mâncare gătită însoţită de compot, iaurt, macarone cu brânză etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.