Rusia va stabili ce stat sau ce state s-au aflat în spatele exploziilor care au avariat gazoductele Nord Stream, spune Kremlinul, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Anunțul a fost făcut luni, când Kremlinul spus, totodată, că va face tot posibilul pentru a opri ceea ce Rusia numeşte eforturile occidentale de „a acoperi” ce s-a întâmplat.
Un diplomat rus a declarat anterior că Moscova ar putea încerca să obţină despăgubiri pentru daunele produse la gazoduct, însă nu a menţionat de la cine.
Acuzațiile lui Putin
Exploziile de la gazoductele care leagă Rusia şi Germania prin Marea Baltică au avut loc în septembrie, iar Moscova a spus că ar fi vorba de un act de terorism.
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat că el este de părere că Statele Unite s-au aflat în spatele exploziilor, o ideea pe care Washingtonul a respins-o ca falsă.
Amintim că un convoi format din șase nave militare rusești a fost reperat în apropierea gazoductelor Nord Stream cu doar câteva zile înainte de presupusul act de sabotaj, a relatat duminică publicația britanică „The Times”.
Un indiciu privind proveniența exploziilor de la conductele Nord Stream a fost lansat recent de către un analist al informațiilor din surse deschise, relatează Insider.
Acesta susține că este vorba de o coincidență mult prea mare pentru a nu fi semnificativă, spune el.
Oliver Alexander, un analist din Danemarca, a observat, examinând date din Sistemele Automate de Identificare (AIS) ale navelor, că petrolierul sub pavilion grec Minerva Julie a avut o oprire bruscă în mijlocul Mării Baltice, rămânând în zona exploziilor vreme de o săptămână.
Sursa : Adevarul.ro