Exploziile care au avut loc la baza aeriană Saky din peninsula Crimeea au scos din uz mai mult de jumătate din avioanele de luptă din dotarea flotei rusești de la Marea Neagră, potrivit unui oficial din Occident citat de Reuters.
Recentele explozii care au avut loc mult în spatele liniilor ruseşti în Crimeea au avut un efect psihologic major asupra conducerii de la Moscova, au declarat vineri oficiali occidentali, citaţi de DPA. Mai mult de jumătate din avioanele de luptă ale Flotei ruse din Marea Neagră aflate pe aerodromul militar Saki, în vestul Crimeii, au fost scoase din funcţiune ca urmare a exploziilor de săptămâna trecută, într-o zonă considerată sigură anterior de Moscova, potrivit Ministerului britanic al Apărării. Kremlinul caută pe cine să dea vina pentru dezastru, iar preşedintele Vladimir Putin întâmpină dificultăţi în a ascunde succesul Ucrainei de populaţia rusă, în timp ce mii de ruşi care fug din Crimeea au intrat în ţară, au declarat oficiali occidentali vineri. Aceste atacuri, potrivit lor, au forţat Flota Rusiei din Marea Neagră să adopte o postură defensivă şi au afectat capacitatea Rusiei de a lansa cu succes un asalt amfibiu asupra Odesei, oraş-port situat pe coasta ucraineană a Mării Negre. Aceasta intervine în timp ce războiul a intrat într-o fază apropiată de o stagnare operaţională, forţele terestre ale niciuneia dintre cele două părţi neavând suficientă putere concentrată de luptă pentru a lansa acţiuni ofensive eficiente. Rusia se confruntă cu o penurie din ce în ce mai acută de stocuri, chiar şi de muniţii de bază, precum şi de oameni, în timp ce se străduieşte să-şi reconstituie forţele, observă aceiaşi oficiali occidentali. În acelaşi timp, şeful serviciului britanic de informaţii GCHQ (Government Communications Headquarters) a spus că Moscova nu a reuşit să câştige teren în războiul informaţional împotriva Ucrainei. „Până acum, preşedintele Putin a pierdut complet războiul informaţional în Ucraina şi în Occident”, apreciază Sir Jeremy Fleming într-un editorial în The Economist. „La fel ca în cazul invaziei sale terestre, planurile iniţiale online ale Rusiei par să nu-şi fi atins obiectivele”, consideră el.