Pe aeroportul „Charles
de Gaulle” din Paris, ca și în marile hoteluri din capitala
Franței, România este promovată în această lună într-un mod
inedit și foarte eficient.
Bucureștiul continuă să atragă mulți turiști străini FOTO Denis Grigorescu
În cel mai recent număr
al revistei EnVols, revistă a companiei Air France distribuită
gratuit în zeci de mii de exemplare din marele aeroport parizian și
din hoteluri, nu mai puțin de 10 pagini (cele mai multe) dintre cele
180 sunt dedicate unui reportaj special realizat în România de
către Sarah Chiche, una dintre cele mai importante scriitoare
franceze, finalistă de două ori la Marele Premiu pentru Roman al
Academiei Franceze.
Scriitor, psihanalist și
psiholog, Sarah Chiche a petrecut mai multe zile în România
însoțită de un fotograf francez, intitulându-și reportajul „Pe
urmele lui Dracula”.
Cunoscuta scriitoare din
Franța a mers în orașele și zonele legate de Vlad Țepeș, despre
care spune că este „cel mai faimos dintre nemuritori, ridicat la
statutul de erou național de către Ceaușescu”.
Sarah Chiche și-a început
periplul în România la București, începându-și reportajul cu
nuanțe literare și comparații speciale.
„Dimineață de iarnă.
Un V sfâșie cerul deasupra Bucureștiului, trasat de o formație de
păsări care migrează spre sud. Un V de la Vlad, de la Vampir, un
punct ascuțit îndreptat spre inima unei țări, spre inima unui
mit. De pe podul ce străjuiește Dâmbovița, privesc, uimită,
acest semn, în timp ce păsările, dantelă vie neagră cusută pe
mătasea cerului, își continuă zborul, indiferente la poveștile
pe care oamenii și le spun unii altora pentru a-i umple de uimire.
De cealaltă parte a râului se înalță masa titanică a Palatului
Parlamentului, un monstru arhitectural cu o mie de ferestre ca tot
atâția ochi flămânzi”, scrie Sarah Chiche în reportajul
publicat în revista EnVols.
Apreciata scriitoare
franceză a mers și în Piața Revoluției, ținând să vadă și
balconul de unde Nicolae Ceaușescu a ținut ultimul său discurs pe
21 decembrie 1989.
„Înainte de plecare, recitisem fragmente
din imensa carte a lui Mircea Cărtărescu, Solenoid. Bucureștiul
este într-adevăr organismul viu pe care îl descrie el, o creatură
cu o mie de guri care devorează și își regurgitează constant
propriul trecut. Aici, o biserică ortodoxă într-o grădină
devorată de buruieni; acolo, o clădire stalinistă care își arată
dinții de beton se freacă de o casă burgheză în ruine”, mai
spune Sarah Chiche.
Aceasta a mers ulterior la Târgoviște:
„Fosta capitală a Valahiei poartă încă urmele trecutului în
însăși ființa sa. Curtea princiară se întinde în fața mea, un
labirint de fundații, ziduri care se prăbușesc și pasaje secrete
care ies din pământ precum oasele unui schelet monumental. Cu toate
acestea, pot aproape să aud ecourile banchetelor și intrigilor care
au avut loc aici”.
Următoarele popasuri ale scriitoarei
franceze venite în România pe urmele lui Vlad Țepeș au fost la
Brașov, Castelul Cantacuzino, Parcul Piatra Craiului și la castelul
Bran, despre care Sarah Chiche spune că „nu a fost niciodată
castelul lui Dracula: Bram Stoker nu a pus niciodată piciorul în
Transilvania. Transformarea Branului în „castelul lui Dracula”
este o stratagemă inteligentă de marketing, născută în anii
1990. După Revoluție, România era în plină reconstrucție
economică, iar căuta modalități de a-și dezvolta turismul. Bran,
cu arhitectura sa gotică fotogenică și amplasarea strategică
între București și Brașov, avea un potențial evident. Prin
urmare, autoritățile locale și operatorii turistici au construit
această asociație, bazându-se pe confuzia deja existentă în
mentalul occidental”.
Reportajul a continuat la biserica
fortificată din Viscri și la Sighișoara, orașul unde se spune că
s-ar fi născut Vlad Țepeș în 1431.
„Blocajele în trafic
de pe drumul spre Snagov au ceva profund anacronic”
Ultimul
popas din periplul scriitoarei din Franța a fost la mănăstirea
Snagov, unde se spune că ar fi îngropat Vlad Țepeș. Însă drumul
până acolo nu a fost ușor.
„Blocajele în trafic de pe
drumul spre Snagov au ceva profund anacronic în ele. Râd când mi-l
imaginez pe Țepeș luptându-se cu traficul modern – cel care
obișnuia să transformeîn ceață pentru a evita obstacolele.
Mănăstirea Snagov, scopul final al pelerinajului nostru, ne
întâmpină cu lumina stinsă. Plecând de la mănăstire, arunc o
ultimă privire spre insula unde poate că se odihnește prințul,
liniștit de bătaia apei negre. Mă gândesc la adolescenta care nu
mai sunt, fascinată de promisiunile gotice ale unei iubiri mai
puternice decât moartea. Ea avea, fără să știe, dreptate. Căci
ce este nemurirea dacă nu capacitatea de a continua să iubim, chiar
și atunci când obiectul iubirii noastre a dispărut în negura
timpului?”, concluzionează Sarah Chiche.
