Incident grav în
Statul Illinois, unde o maşină a intrat într-o grădiniţă, omorând patru copii
cu vârste între 4 şi 18 ani şi rănind cel puţin alte şase persoane, care au
fost transportate la spital cu elicopterul.
Cel puţin patru copii au murit în incident. Foto: captură video
„În acest moment, putem confirma că patru persoane cu
vârste cuprinse între 4 și 18 ani sunt decedate”, ucise de o mașină care a intrat într-o grădiniță din
Chatham, un orășel din Illinois, a declarat poliția din acest stat într-un
comunicat emis luni, fără să specifice dacă a fost sau nu vorba despre un atac
intenţionat.
Potrivit presei
americane, maşina a intrat pur şi simplu cu viteză în clădire venind din partea
de este, a traversat grădiniţa şi a ieşit prin partea de vest. Una dintre
victimele care au murit se afla în clădire în momentul accidentului, iar
celelalte trei se aflau afară.
Şoferul, care era
singura persoană aflată în SUV-ul implicat în accident, a fost dus la un spital
local pentru evaluare, dar nu a fost rănit. Mai multe surse indică faptul că la volan s-ar fi aflat o femeie.
Guvernatorul statului
Ilinois, JB Pritzker, a transmis pe platforma X un mesaj în care a transmis
condoleanţe familşiilor victimelor şi s-a declarat „îngrozit și profund
întristat” de agest tragic incident, cu atât mai mult cu cât este vorba despre
copii.
„Sunt îngrozit și profund întristat de moartea copiilor din
Chatham în această după-amiază. Comunitatea noastră a pierdut un grup de tineri
inteligenți și nevinovați, care aveau toată viața înainte. Părinții și-au luat
rămas bun de la copiii lor în această dimineață fără să știe că va fi ultima
dată. Inima mea este grea pentru aceste familii și pentru durerea inimaginabilă
prin care trec – ceva ce niciun părinte nu ar trebui să îndure vreodată. MK și
cu mine ne adresăm rugăciunile și cele mai profunde condoleanțe tuturor celor
afectați de această tragedie incalificabilă.
Poliția statului Illinois a început să colaboreze cu
Departamentul de Poliție din Chatham pentru a investiga incidentul și va oferi
publicului mai multe informații atunci când acestea vor fi disponibile. Biroul
meu monitorizează îndeaproape situația și este pregătit să ofere sprijin în
orice mod posibil. Suntem recunoscători pentru toți primii respondenți care
ajută comunitatea noastră în această perioadă dificilă”, a scris el pe X.