Noile prevederi în domeniul ordinii şi siguranţei publice au intrat în vigoare duminică. Astfel noua lege prevede printre altele amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze poliţiştilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliţiei.
„Legea instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt introduse garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului”, transmite Poliţia Română, într-un comunicat remis.
Printre situaţiile în care poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea unei persoane sunt când:
„- aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
– există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
– descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
– aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;
– există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia”.
Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală; prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
O altă modificare legislativă care a intrat în vigoare duminică vizează sancţionarea celor care organizează petreceri private şi folosesc aparatură muzicală care tulbură liniştea în cartiere rezidenţiale cu amenzi între 2.000 şi 3.000 de lei.
Legea în vigoare interzice „organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”.
Citeste : Legea 61/1991
Citeste : Constitutia Romaniei